marsh
Sectorul media cuprinde o gamă largă de entităţi şi organizaţii, de la posturi de televiziune şi organizaţii de ştiri la furnizori de conţinut, companii de streaming, divertisment online şi site-uri web. Aceste întreprinderi pot fi pline de riscuri, indiferent dacă sunteţi implicat în calitate de proprietar, distribuitor, producător, partener, sau creator de conţinut. Aceste riscuri pot varia de la responsabilitate mass-media şi securitate cibernetică până la protecţia reporterilor, a personalului şi a echipelor care merg la faţa locului acolo unde se produc dezastre naturale, tulburări sociale sau evenimente politice.
Echipa Marsh responsabilă cu gestionarea riscurilor media la nivel mondial este compusă din specialişti cu experienţă îndelungată în industrie şi competenţe, dobândite cu greu, în asistarea clienţilor la evaluarea, analizarea şi gestionarea riscul în diferite domenii media. Abordarea noastră ne ajută să colaborăm cu dumneavoastră pentru a crea un program de gestionare a riscurilor adaptat nevoilor dumneavoastră, care să includă soluţii de asigurare adecvate şi o planificare cuprinzătoare pentru situaţii de urgenţă.
Asigurarea de răspundere media este un tip de poliţă pentru erori şi omisiuni (E&O) concepută special pentru organizaţiile media. Spre deosebire de asigurarea E&O pe care o întâlnim în sectoarele bancar şi financiar, asigurarea de răspundere media asigură în mod specific presa împotriva reclamaţiilor de defăimare, încălcare a dreptului la viaţă privată, încălcare a drepturilor de autor, plagiat, delict intenţionat şi multe altele.
Acest tip de asigurare este de obicei achiziţionat de autori şi editori (inclusiv bloggeri online şi influenceri ai reţelelor de socializare) şi de oricine creează sau distribuie conţinut media. Poate fi adaptată pentru asigurarea răspunderii profesioniştilor din mass-media pe o gamă largă de platforme media, ceea ce este deosebit de util având în vedere numeroasele moduri în care informaţiile sunt difuzate astăzi, de la ziare, emisiuni de ştiri de televiziune şi podcasturi pe Facebook, Instagram, TikTok şi Twitter.
În funcţie de structura organizaţiei dumneavoastră media, există alte tipuri de asigurare care ar putea fi de ajutor. Acestea pot include asigurări de proprietate, de răspundere civilă generală, de tip umbrelă şi de răspundere excesivă, pentru erori şi omisiuni în sectorul tehnologic, planuri care acoperă riscuri de navetă şi transport (dacă angajaţii se deplasează pentru reportaje sau evenimente), asigurare auto comercială şi pentru despăgubirea lucrătorilor (acolo unde este cazul). De asemenea, pot fi necesare acoperiri multinaţionale pentru riscurile legate de angajaţii care călătoresc în afara ţării în interes de serviciu.
Deoarece natura creaţiei conţinutului media poate fi destul de variată şi diversă, este important să lucraţi cu un consilier de încredere, cum este Marsh, pentru a înţelege expunerea dumneavoastră la riscuri şi pentru a crea un plan de gestionare a acestora.
Accesul la consilieri cu experienţă în gestionarea riscurilor poate ajuta firmele media să se protejeze de situaţii neprevăzute care se pot dovedi devastatoare din punct de vedere financiar sau foarte dăunătoare pentru reputaţia lor. Managerii de risc din sectorul media trebuie să aibă cunoştinţe aprofundate şi actualizate în domeniu, precum şi o reţea de conexiuni la care să poată apela în numele liderilor companiilor, colaboratorilor şi clienţilor.
Deoarece mass-media evoluează într-un ritm rapid, este benefic să colaboraţi cu consilieri, precum Marsh, care sunt familiarizaţi cu tendinţele industriei şi pot ajuta la identificarea expunerilor neidentificate anterior, precum şi a oportunităţilor de a gestiona riscurile mai eficient.