Actele de violenţă politică şi de terorism au devenit un subiect de ştiri recurent în ultimii ani, iar într-un mediu de afaceri global, multe companii caută modalităţi de a-şi proteja personalul şi interesele corporative de astfel de ameninţări din întreaga lume.
Într-o lume din ce în ce mai incertă, vă putem ajuta să determinaţi profilul de risc de terorism specific organizaţiei dvs., utilizând parametri din industrie pentru a vă cuantifica expunerea şi pentru a vă calcula pierderile potenţiale.
Brokerii noştri specializaţi în asigurări împotriva actelor de terorism, situaţi în întreaga lume, au experienţă în oferirea a numeroase tipuri de asigurări, inclusiv: asigurare împotriva terorismului şi sabotajului intern şi global, asigurare împotriva evenimentelor nucleare, biologice, chimice şi radiologice (NBCR) şi asigurare de răspundere generală pentru acte de terorism.
Lucrând împreună, vă putem ajuta să vă transformaţi compania, oriunde ar activa, într-o companie mai rezistentă la riscul de terorism în continuă schimbare.
Asigurarea împotriva riscului de terorism oferă, de obicei, protecţie împotriva deteriorării sau distrugerii bunurilor, inclusiv a clădirilor şi a elementelor din interiorul acestora, cum ar fi inventarul şi echipamentele, şi întreruperii activităţii rezultate. De asemenea, acoperirea poate fi extinsă pentru a include acţiunile în răspundere referitoare la acte de terorism intentate împotriva organizaţiilor, care rezultă din pierderea de vieţi omeneşti şi vătămări corporale.
Gestionarea riscului de terorism implică evaluarea şi monitorizarea vigilentă a unui număr de parametri.
Modelarea probabilistică poate ajuta brokerii de asigurări şi companiile care doresc acoperire prin asigurarea împotriva actelor de terorism să înţeleagă mai bine riscul şi expunerea. Aceasta contribuie la o evaluare complexă bazată pe probabilitatea unor posibile atacuri, cu luarea în considerare suplimentară a nivelului de gravitate.
O astfel de modelare vă poate ajuta să vă înţelegeţi expunerile şi să dezvoltaţi programe bazate pe amprenta dvs. unică. Aceasta poate include:
Modelarea probabilistică cu măsuri de evitare a riscurilor sau măsuri preventive poate, la rândul său, să reducă riscul general de pierdere sau de deteriorare care ar putea duce la o cerere de despăgubire.